Principalele modificări şi amendamente ale Programului ,,Start-up Nation – România’’
Legea privind aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 10/2017 pentru stimularea înfiinţării de noi întreprinderi mici şi mijlocii a fost adoptată, în data de 25 aprilie 2017, de plenul Camerei Deputaţilor. Deşi OUG 10/2017 a intrat în vigoare odată cu publicarea acesteia în Monitorul Oficial, în data de 30 ianuarie 2017, în urma consultărilor publice care au urmat, a fost solicitată modificarea acesteia în Parlament.
Principalele prevederi ale legii de aprobare a OUG 10/2017 sunt următoarele:
- Programul,,Start-up Nation – România” este destinat întreprinderilor înființate după data de 30 ianuarie 2017;
- Vor fi excluşi de la finanţare antreprenorii care au sau care au mai avut calitatea de acţionar sau asociat într-o altă întreprindere mică sau mijlocie care desfăşoară sau a desfăşurat aceeaşi activitate autorizată pentru care aplică în cadrul programului, în anul anterior înscrierii sau în anul înscrierii până la deschiderea sesiunii de înscriere;
- Valoarea ajutoarelor de minimis acordate în cadrul programului este maximă de 200.000 lei (44.000 euro) / beneficiar, reprezentând 100% din valoarea cheltuielilor eligibile;
- Beneficiarii au obligaţia creării a minim unui loc de muncă (cu contract de muncă cu normă întreagă, pe perioadă nederminată), precum şi menţinerii acestuia pentru cel puţin 2 ani după finalizarea implementării proiectului;
- Eligibilitatea cheltuielilor salariale, inclusiv a contribuţiilor şi impozitelor aferente, pe o perioadă de 6 luni, în limitele unui salariu mediu pe economie (3100 lei net);
- Eligibilitatea taxei pe valoare adăugată (TVA) nedeductibilă pentru aplicanţii neplătitori de TVA, conform Codului Fiscal;
- Utilizarea mecanismului rambursării cheltuielilor efectuate (în special pentru plata salariilor), dar şi cel al decontării cererilor de plată, prin care antreprenorul face achiziţii, furnizorul îi emite facturile aferente acestora, scadente la 30 de zile, iar apoi finanţatorul achită facturile respective în contul antreprenorului.
Legea include şi grila de evaluare on-line a planurilor de afaceri, care favorizează: domeniile producţiei şi programării IT (cod CAEN 6201), crearea unui număr mai mare de locuri de muncă, angajarea persoanelor defavorizate (conform HG 799/2014), a tinerilor absolvenţi (după 2012) sau a şomerilor şi caracterul inovativ al investiţiei.
Aplicaţia on-line va genera automat punctajul, conform grilei de evaluare.Ulterior, în funcţie de punctajul obţinut, se va realiza verificarea administrativă şi de eligibilitate, precum şi verificarea veridicităţii şi coerenţei informaţiilor înscrise în planul de afaceri.
Programul prevede finanţarea unui număr maxim anual de 10.000 de beneficiari, din fonduri de la bugetul statului și din fonduri europene. Solicitanţii pot beneficia de finanţare nerambursabilă în cadrul Programului ,,Start-up Nation – România’’ o singură dată. Plata jutoarelor se face anual, în limita creditelor bugetare evidenţiate în bugetul aprobat pentru anul respectiv al Ministerului pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat. Pentru contractele semnate într-un an, plata se poate face în limita creditelor bugetare evidenţiate în bugetul aprobat pentru anul respectiv şi a creditelor bugetare aprobate pentru anii următori, până la ultimul contract semnat.
În cazul în care se constată că beneficiarii nu au respectat obligaţiile contractului de finanţare, nu au respectat obligaţia păstrării locurilor de muncă şi a investiţiei, pe perioada prevăzută în schema de ajutor de minimis, că au făcut declaraţii incomplete sau neconforme cu realitatea pentru a obţine finanţarea, sau că au schimbat destinaţia acesteia, ajutorul de minimis acordat se recuperează în totalitate.
Deschiderea sesiunii de înscrieri în program este prevăzută pentru a doua jumătate a lunii mai 2017. Înaintea deschiderii sesiunii de înscrieri, legea care modifică Programul Start-up Nation (OUG 10/2017) trebuie publicată în Monitorul Oficial, iar ministrul pentru Mediul de Afaceri trebuie să emită un ordin pentru aprobarea normelor de aplicare a ordonanţei.